Sari la conținutul principal
Atlas curricular

finance Level 1

Titlu pentru participant: Cum funcționează banii unei firme?

Descriere pentru participant: Conduci o companie și urmărești ce se întâmplă cu banii ei. Calculezi Vânzările, Cheltuielile, Profitul, Cash Flow-ul, Cash-ul și rezultatele anului, apoi folosești cifrele ca să alegi ce faci mai departe.

Titlu pedagogic: Indicatorii financiari de bază ai firmei

Descriere pedagogică: Participantul urmărește indicatorii financiari folosiți în Deckbuilder, explică relațiile dintre ei și îi folosește în alegeri antreprenoriale simple. Nivelul introduce Vânzări/Revenue, Cheltuieli/Expenses, Profit, Cash Flow, Cash, Cifră de afaceri anuală și Profit anual, fără mecanică de evidență contabilă.

Întrebarea fondatorului: Cum intră, cum ies și cum folosesc banii unei firme ca să pot lua următoarea decizie?

Capacitate centrală: La finalul nivelului, participantul poate calcula și interpreta indicatorii financiari de bază ai unei companii și îi poate folosi pentru a explica rezultatul și a alege următoarea acțiune.

Participantul poate:

  • separa banii personali de banii companiei;
  • explica în situații simple cum generează compania Vânzări/Revenue;
  • identifica și totaliza Cheltuielile/Expenses necesare activității;
  • calcula Profitul sau pierderea și explica rezultatul;
  • calcula Cash Flow-ul și actualiza Cash-ul după rezultatul și deciziile unui trimestru;
  • calcula Cifra de afaceri anuală și Profitul anual;
  • compara opțiuni de folosire a banilor firmei;
  • identifica riscul continuării fără rezervă de Cash și compara continuarea cu restartul;
  • interpreta împreună indicatorii nivelului fără să îi confunde.

Founder Rounds

FIN 1.1

Ai grijă de banii firmei

Ai creat o firmă și ai pus bani la dispoziția ei. Mai sunt aceștia bani pe care îi poți lua oricând pentru orice vrei? Descoperi de ce banii firmei au un scop și de ce fondatorul trebuie să răspundă pentru felul în care îi folosește.

FIN 1.2.1

Cum face firma vânzări?

O firmă nu face vânzări doar pentru că există. Ea trebuie să ofere ceva, să găsească oameni care îl vor și să poată livra. Urmărești o vânzare simplă și calculezi cât a vândut compania.

FIN 1.2.2

Cât ne costă și ce ne rămâne?

Firma a făcut Vânzări, dar a avut și Cheltuieli. Calculezi ce a costat funcționarea ei și dacă trimestrul s-a încheiat cu Profit sau pierdere.

FIN 1.3

Unde s-au dus banii?

Firma a obținut Profit, dar a și cumpărat resurse sau a plătit pentru eliminarea uneia slabe. Calculezi Cash Flow-ul și vezi câți bani are firma pentru următorul trimestru și cât de aproape este de zona de risc.

FIN 1.4

Cum a fost anul firmei?

Un trimestru nu spune totul despre o firmă. Aduni rezultatele celor patru trimestre și vezi cât a vândut compania într-un an și cât Profit a produs.

FIN 1.5

Ce ne spun cifrele să facem?

Pui împreună Vânzările, Cheltuielile, Profitul, Cash Flow-ul, Cash-ul și rezultatele anului. Compari efectul real al cărților — inclusiv bonusurile, flexibilitatea și reducerea Cheltuielilor — fără să presupui că cea mai ieftină sau cea mai spectaculoasă este automat cea mai bună.

FIN 1.6

Mai poate firma continua?

Uneori firma supraviețuiește cu foarte puțin Cash, dar nu mai poate cumpăra, elimina sau crește. Alteori ajunge la faliment și pornește din nou. Compari cele două situații și alegi ce resurse din vechea companie merită plătite din nou.